Obiective turistice
Prima atestare documentară a Câmpinei, din anul 1503, apare în registrele negustorilor brașoveni care tranzitau Valea Prahovei – drumul comercial care lega în secolul al XIV-lea Transilvania de Muntenia. Grație poziției sale geografice la intrarea în munții Carpați și la jumătatea distanței dintre București și Brașov, satul Câmpina a fost o perioadă vamă.
Comerțul care se desfășura aici a permis o dezvoltare rapidă a așezării. A funcționat ca vamă până în 1840, când, pentru un scurt timp vama s-a mutat la Breaza, iar după aceea la Predeal, punctul de frontieră cu Ardealul.
În 1822, Câmpina ajunge pe locul întâi în lista vămilor Țării Românești, datorită tranzacțiilor cu păcură.
O data cu mutarea vămii la Breaza și apoi la Predeal, pentru câteva zeci de ani Câmpina a cunoscut o stagnare, dar reîncepe să prospere prin exploatarea „aurului negru”. În 1890 se constituie aici prima schelă petroliferă din țară, iar în 1895 se întemeiază marea societate de petrol „Steaua Română” cu sediul în oraș. Urmează apoi intrarea în funcțiune a rafinăriei acestei societăți, care marchează începutul prelucrării moderne a petrolului în România. La timpul său, a fost considerată cea mai mare și mai modernă din Europa, având o capacitate de prelucrare de 1200 tone/zi. Apar una după alta atelierele centrale Câmpina, uzina electrică, fabrica de acid sulfuric. Mica industre se făcea simţită aici prin atelierul şi turnătoria lui Carol Saicovici și ale fraţilor Zipter. Prin fuziunea societăților „Regatul Român” și „Astra” (cu capital anglo-olandez) se întemeiază societatea „Astra Română”, care va deveni o filială a concernului anglo-olandez Shell.
Băile minerale din Câmpina au fost amenajate din anul 1857 în jurul izvoarelor saline şi sulfuroase de pe platoul sudic al oraşului. S-au construit mai multe lucruri: cazino, restaurant cu orchestră germană şi fanfară, spaţii de cazare şi cabine, iar orașul devenise o stațiune cunoscută în țară.
Între 1900 și 1940 orașul a fost un important centru al industriei petrolului. Dintr-un mic orăşel provincial, Câmpina a devenit un puternic centru industrial petrolifer şi metalurgic.
Muzeul-castel Iulia Hașdeu
Creație a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, Castelul Iulia Hasdeu, numit și „Castelul Magului de la Câmpina”, a fost construit în memoria fiicei sale, Iulia Hasdeu dupa moartea acesteia.
Iulia Hasdeu, o tânără considerată genială, a fost și prima româncă ce a absolvit facultatea Sorbona din Paris. Ea a murit la 18 ani de tuberculoză.
Construcția, ridicată între anii 1894 și 1896, este un capriciu arhitectonic în formă de castel. Legenda spune ca a fost realizat aproape exclusiv pe baza informațiilor și planurilor transmise de către Iulia, din „lumea de dincolo”, în cadrul ședințelor de spiritism organizate de tatăl său.
Prima schiță a castelului, desenată chiar de Bogdan Petriceicu Hasdeu, se găsește pe o filă a unui manuscris spiritist ce datează din 3 septembrie 1893.
Aici a scris B. P. Hașdeu lucrarea de esoterism Sic Cogito („așa gândesc!”) și tot aici a realizat primele experiențe de psihofotografie.
Cei care trec pragul muzeului pot admira portretele membrilor familiei Hasdeu, obiectele familiei, fotografii și documente originale, mobilierul vechi de peste un secol, manuscrise și colecții ale revistelor conduse de marele filolog ori la care acesta a colaborat, ediții princeps ale cărților savantului, precum și tablouri valoroase semnate de pictori renumiți ca Sava Henția, Nicolae Grigorescu, G.D. Mirea sau Diogene Maillart.
Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu” este o casă-muzeu din orașul Câmpina, în care a trăit și pictat Nicolae Grigorescu (1838-1907), unul dintre ctitorii picturii românești moderne. Adăpostește mobilier, obiecte personale, fotografii, scrisori, scrieri de artă, autografe ale scriitorilor contemporani artistului, biblioteca și circa 102 lucrări ale pictorului. În colecția de carte s-au păstrat volume cumpărate de Grigorescu de-a lungul întregii vieți, cu un conținut divers: artă, literatură, geografie, istorie, incluzând și exemplare rare, de la 1673.
Lacul natural Curiacul (sau Lacul Bisericii) este locul de recreere al locuitorilor orașului. Pe malurile sale existã un parc de odihnã și un restaurant cu pontoane plutitoare. Este un lac natural, alimentat dintr-un izvor subteran, fiind populat cu diverse specii de pești: crap, caras, biban, roșioarã. În anul 2011 a fost reamenajat, fiind modernizate aleea de promenadă din jurul său și debarcaderul.
Casa cu Grifoni este actualul sediu al Primariei Câmpina. A fost construita în anii 1901-1902 de petrolistului Gheorghe Ștefănescu, originar din Câmpina. Concepută ca o casă pentru familie, a fost prima clădire iluminată electric din Câmpina, având la subsol un grup electrogen adus din Germania.
Vila în stilul Beaux-Arts la modă în epocă, era foarte impunătoare pentru acele vremuri, și rămâne și azi o mândrie a Câmpinei, fiind probabil cea mai frumoasă primărie din județ.
În timpul primului război mondial casa a fost rechiziționată pentru sediul comandaturii locale a trupelor germane de ocupație și al poliției.
La 1920, proprietara a vândut vila pentru o sumă modestă Ministerului de Industrie, care a mutat în ea Școala de Maiștri sondori și rafinori – prima de acest gen din lume. Cumpărat și cu contribuția financiară a inginerului de mine Constantin Alimănișteanu, inițiatorul școlii, imobilul a găzduit cursurile prestigioasei școli până în 1948. După acest an a trecut în gestiunea liceului de petrol din oraș, care l-a folosit în perioada comunistă inclusiv ca internat. Ajunsă în paragină în anii ’90, vila a fost restaurată, iar din anul 2002 a intrat în patrimoniul Primăriei Câmpina, care și-a mutat aici sediul.
Poiana Câmpina
Poiana Câmpina era o stațiune sezonieră cu băi minerale, în comuna cu același nume. În apropiere se află o altă mică stațiune cu lacuri sărate, formate pe locul vechilor exploatări de sare, Telega. La Poiana Campina există cea mai sărată apă din România.
Comuna Poiana Campina este situată în zona colinară a Carpaţilor Meridionali, pe valea râului Prahova, în apropiere de municipiul Câmpina, la jumatatea distanţei dintre Ploieşti şi Sinaia. Legenda spune că, până aproape de sfârşitul veacului al XVII-lea, locurile acestea erau acoperite cu păduri seculare.
În urmă cu mai bine de 500 de ani, adică pe la 1510, zona era cunoscută drept Poiana Sării. Prima amenajare a unor bazine alimentate cu apă sărată din această zonă s-a facut pe la 1908. În anul 1897 s-a început exploatarea ţiţeiului în satul Vrăjitoarea (Pietrişul de astăzi) prin săparea manuală a puţurilor de petrol. Această activitate s-a dezvoltat treptat şi a adus după sine înfiinţarea unei hale pentru repararea sculelor uşoare, care mai târziu s-a transformat în atelierul de reparat motoare termice.
În anul 1908, în cadrul unui congres al petroliştilor, se inaugurează noile construcţii, care, împreună cu hala existentă încă din 1899, au constituit începutul Uzinei Mecanice Poiana.
Exploatarea apelor minerale începe în anul 1900, când s-a construit şi prima instalaţie de captare a apei sărate. Apele minerale sunt floruro-sodice concentrate, bicarbonatate, sulfatate. Băile au funcţionat în fostul local al Primăriei, iar ulterior au avut un administrator privat, care le-a dotat cu un bazin special, din beton, cabine, un punct sanitar şi o clădire de locuit cu restaurant. În anul 1948, băile au trecut în administrarea Uzinei Poiana, care le-a adus îmbunătăţiri majore, însă mai târziu le-a abandonat. Astăzi mai există doar izvorul natural de apă sărată.
Cornu
O altă localitate pe Via Muntenia înzestrată cu ape vindecătoare este comuna Cornu, așezată în apropiere de Câmpina, la o altitudine de peste 500 de metri. Pădurile de foioase, livezile de pomi fructiferi, pășunile conferă locului un pitoresc aparte și un climat favorabil. Depozitele de sare au dat naștere izvoarelor de apă sărată, care au ieșit la suprafață la marginea din nord, în valea lui Sărăcilă, și în mijlocul comunei, în apropierea căminului cultural, izvor denumit „La Mori”. Ambele sunt utile în ameliorarea și chiar vindecarea durerilor reumatice. Despre calitățile apei celor două izvoare s-a aflat oficial în anul 1871.
Apoi, în 1883, experții au descoperit că sunt foarte bogate în iod : în 10 litri de apă se află o cantitate de 1 gr. 320 iod pur. Este apa cea mai concentrată în iodură și clorură de sodiu, având aceeași compoziție ca aceea de la Vulcana-Băi. Așa cum atestă și alte lucrări de referință, mai recente, izvorul din punctul „La Mori” are o concentrație de iod, clor și sodiu echivalentă cu 9,6 g/litru
Lunca Mare
În comuna Șotrile, satul Lunca Mare, pe valea râului Doftana se află o păstrăvărie care datează din 1960. Păstrăvăria are acum de 6 bazine din pământ. Zona este foarte iubită de turiști, și abundă în pensiuni. Lacurile și bălțile din comuna Șotrile sunt o destinație preferată de pescarii din Prahova, dar și din alte județe. Peisajul pitoresc precum și speciile variate de pești răpitori fac din Paltinu unul dintre cele mai frumoase lacuri de pescuit din România.
