Obiective turistice
Câteva repere istorice ale orașului Târgoviște
Prima mențiune a orașului, în 1396, este făcută de cruciatul bavarez Johann Schiltberger, cu ocazia pregătirilor întreprinse pentru o luptă la Nicopole, oraș din nordul Bulgariei.
În timpul domniei lui Mircea cel Bătrân orașul a devenit principala reședință domnească a Țării Românești. Tot atunci a fost refăcută Curtea Domnească, ale cărei ruine împrejmuiesc astăzi Turnul Chindiei, ctitorie a lui Vlad Țepeș.
La Târgoviște a activat primul meșter tipograf din Țara Românească, Macarie, care a tipărit, începând cu anul 1508, primele trei carți în limba slavonă cunoscute la noi: „Liturghierul”, „Octoihul” și „Evangheliarul” .
În anul 1585 Petru Cercel a ctitorit Biserica Domnească din Târgoviște, construcție din cărămidă, cu trei turle și un amplu pridvor, monument care atestă maturitatea arhitecturii muntene din secolul al XVI-lea.
Matei Basarab (1632-1654) a fost un mare sprijinitor al culturii. El este cel care întărește și extinde fortificațiile orașului, repară vechile biserici și construiește altele noi.
Constantin Brâncoveanu a asigurat timp de un sfert de secol (1688-1714) stabilitatea țării. În timpul său, reședința de vară a țării s-a aflat la Târgoviște, iar cea de iarnă la București. Voievodul a refăcut parțial fortificațiile Curții Domnești, a reconstruit palatul, bisericile și clădirile utilitare sau decorative, de tipul foișorului de piatră din interiorul grădinilor domnești. După domnia sa, capitala se mută la București, eveniment în urma căruia Târgoviște a început să piardă din puterea economică și din populație.
Curtea Domnească
A fost concepută ca un complex de edifcii care să servească atât ca centru al administraţiei ţării, cât şi ca locuinţă pentru domnitor, familia şi curtea sa. Acesta era locul în care se ţineau consfătuirile divanului, se efectuau judecăţile mai importante şi se eliberau actele cancelariei. Tot aici erau primiţi oaspeţii şi călătorii străini.
Biserica Mare Domnească a fost clădită de către domnitorul Petru Cercel, după modelul mănăstirii de la Curtea de Argeș și al mitropoliei Târgoviște. Această biserică domnească are în altar un jilţ din piatră. De o parte şi de alta a acestuia se află o banchetă din cărămidă, pentru soborul de preoţi care participa la slujba religioasă. O altă caracteristică a acestei biserici este balconul susţinut de arce şi bolţi. Prin intermediul acestuia, voievodul putea trece direct din casele domneşti alăturate, în biserică.
Biserica Sfânta Vineri
Pe marginea terasei înalte a Ialomiţei, se ridică construcţia celei bisericii domneşti, cu hramul Cuvioasa Paraschiva (menţionată documentar şi sub denumirea de Sfânta Vineri). Inițial biserica a fost situată în afara zidurilor reședinței, dar ulterior, prin grija domnitorilor, a fost integrată în complex.
Deși a ars în anul 1712, împreună cu o parte a curţii domneşti, biserica a fost reparată și a continuat să funcţioneze. Astfel, biserica Sf. Vineri este unul din puţinele monumente din această perioadă, ale cărei caracteristici se păstrează şi astăzi.
Casa doamnei Bălașa
Lângă Biserica Sfânta Vineri, pe locul fostelor grădini italiene și al serelor cu plante exotice, a fost construită în anul 1656, din iniţiativa doamnei Bălaşa, o clădire dedicată adăpostirii săracilor și bolnavilor. În acest spațiu se va deschide în secolul al XVIII-lea şcoala domnească din oraş.
Casa Doamnei Bălașa era alcătuită din patru încăperi, dispuse în șir pe un singur nivel, acoperite cu bolți.
Băile Curții Domnești
Lângă casele domnești și zidul de incintă a existat şi o baie, a cărei ruină reconstituită se poate vizita. Construită în timpul domniei lui Matei Basarab, baia dreptunghiulară are trei încăperi dispuse în şir. Aburul din cazan circula prin tuburi de argilă arsă incluse în zidurile groase, de unde ieșea în primele două încăperi prin orificii dispuse la diferite înălţimi. Alte orificii pentru eliberarea aerului cald sau al fumului erau canalele mari de sub pardoseala din dale de piatră, care se înfierbânta puternic. Acest sistem de încălzire, utilizat încă din epoca romană, a trecut la bizantini, fiind, apoi, preluat de către turci, de unde şi denumirea de baie turcească.
Turnul Chindiei, emblema orașului Târgoviște
Cel mai probabil a fost construit în a doua jumătate a secolului al XV-lea, în vremea domniei lui Vlad Ţepeş. Edificiul îndeplinea un rol important de apărare, fiind totodată punct de observaţie şi de pază pentru curte şi împrejurimile ei. În secolele XVI—XVII turnul a mai fost şi închisoare a curţii domneşti. Aşa cum se prezintă astăzi, Turnul Chindiei este rezultatul lucrărilor de consolidare făcute la mijlocul secolului al XX-lea. Înaltă de 27 m, construcţia este alcătuită din trei etaje cu 122 de trepte, ultimul etaj oferind o panoramă superbă a orașului.
Muzee
Muzeul Tiparului
După avariile suferite de Mănăstirea Dealu în urma cutremurului din 1802, domnitorul de atunci, Constantin Ipsilanti (1802 – 1806), o împroprietărește cu un teren în Curtea și grădinile domnești. Acolo s-a construit o clădire care măsura 15 stanjeni în lungime și 5 în lățime.
La începutul secolului al XX-lea imobilul a fost folosit ca internat școlar particular, birou al poliției orașului, iar în timpul Primului Razboi Mondial a fost sediu al comandamentului german.
La parterul clădirii, a fost amenajat Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti. Circuitul expoziţiei începe cu prezentarea primelor forme şi suporturi de scriere şi continuă cu momentul inventării tiparului cu litere mobile. Regăsim aici tipăriturile în limba slavonă ale lui Macarie, dar și ale lui Coresi, cel care a sădit în mintea oamenilor ideea că ”şi în limba română se poate citi cuvântul Domnului”. Sunt expuse și exemplare din primele trei publicaţii cu caracter regulat: Curierul Românesc (1829), editat de Ion Heliade Rădulescu, Albina Românească (1829), a lui Gheorghe Asachi şi Gazeta de Transilvania, tipărită de George Bariţiu. Alte obiecte expuse în muzeu sunt ornamentele tipografice, inelele sigiliare, xilogravurile, valoroasele legături de carte şi tiparniţa din secolul al XVIII-lea, piesa de rezistenţă a expoziţiei.
Muzeul scriitorilor dâmbovițeni
Fosta reședință a scriitorului Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti a devenit în decembrie 1968 muzeu. Scriitorul a cumpărat terenul în centrul orașului Târgoviște, în vara anului 1897 și a construit casa în doar un an. Într-una din scrisorile adresate mentorului său, Titu Maiorescu, spunea: ”În anul în care n-am scris mi-am făcut o casă ca un colţ de rai, parc, grădină de pomi fructiferi, grădină de zarzavat. Din tinda de unde vă scriu, se vede toată valea Ialomiţei. Sute de nuanţe de verde, de albastru şi violet şi, deasupra dealurilor, coamele munţilor albe de zăpadă. Casa mea e un roman de toată frumuseţea”.
Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti a locuit aici cu familia până în anul 1916, când s-a mutat în Bucureşti.
În sălile din muzeu rezervate vieții și activității « gazdei » se găsesc creațiile lui literare, alături de obiectele personale, ca scrisori, fotografii, mobilier, cărţi şi tablouri. Într-o altă încăpere a fost conservată camera sa de lucru.
Printre exponatele din galerie se numără manuscrisele, fotografiile şi scrisorile care oglindesc o parte din viața lui Ienăchiţă Văcărescu, ”părintele gramaticii româneşti”, si a urmașlor acestuia, Nicolae şi Alecu Văcărescu, precum și a nepoatei Elena Văcărescu.
Spaţiul destinat scriitorilor paşoptişti, Vasile Cârlova, Grigore Alexandrescu, Ion Heliade Rădulescu, Ion Ghica, este ilustrat cu operele literare, dar şi cu obiecte personale ale acestora (fotografii, scrisori, ceasul de masă al lui Vasile Cârlova, secretariul şi lira lui Ion Heliade Rădulescu). Tot în această sală, Caragiale, zâmbeşte dintr-o fotografie, iar Vlahuţă priveşte către o « Românie pitorească ».
Casa atelier Gheorghe Petrașcu
Maestru al artei plastice românești și primul artist al țării mebru al Academiei Române, Gheorghe Petrașcu (2 dec. 1872, Tecuci – 1 mai 1949, Bucureşti) a lucrat în Târgoviște aproape 20 de ani. Expoziția permanentă este deschisă în casa memorială a lui Gheorghe Petrașcu, aflată în vecinătatea curții bisericii catolice din oraș. Salonul recreează atmosfera din atelierul artistului, prin numeroasele lucrări care o compun : peisaje din diversele sale călătorii din țară (lunca Siretului, Dobrogea, Nicorești, Agapia, Viforâta) și străinătate (Egipt, Italia, Spania, Balcic).
În această colecție mai pot fi admirate câteva lucrări timpurii precum „Piață la Assuan”, dar și o serie de peisaje ce ilustrează, în stilul şi gama cromatică specifică, florile sale preferate – cârciumăresele. Alături de acestea, sunt expuse și gravurile lui Petrașcu, cele mai multe datând din anii 30, fapt ce relevă personalitatea multidimensională a artistului.